Comisia Europeană a anunțat că a deschis o "investigație aprofundată" pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de statul român Complexul Energetic Oltenia SA sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Cea mai recentă decizie a Bruxelles-ului după o astfel investigație a venit după mai bine de un an de la declanșarea formală a anchetei, în timp ce CE Oltenia trebuie să plătească în maximum 3 luni certificatele CO2 aferente producției pe anul trecut, al căror cost ar putea depăși 300 milioane euro.
Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Planul de restructurare al CE Oltenia prevede un sprijin de aproximativ 2 miliarde euro (9,93 miliarde lei), din care 1,33 miliarde euro (6,48 miliarde lei) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi și de împrumuturi.